Se împlinește un an de când Nicoleta nu mai este cu noi, și totuși e pretutindeni.
Era psiholog, terapeut și — mai presus de orice — omul care știa să asculte. Pacienții ei vorbeau despre ea ca despre „doctorița sufletului" — nu pentru că le rezolva problemele, ci pentru că îi ajuta să le înțeleagă.
Nicoleta iubea cărțile — casa ei era mai degrabă o bibliotecă locuibilă. Iubea mersul pe jos noaptea în București, când orașul e mai blând. Iubea oamenii complicați, spunea că sunt mai interesanți.
La 45 de ani, boala a venit brusc și a fost rapidă. Nu a apucat să termine planurile, dar a apucat să lase în urmă oameni mai buni decât înainte să o cunoască.
În amintirea ei, familia organizează anual o lectură publică în Parcul Cișmigiu, locul ei preferat din București.