Doi ani de la plecarea lui Petru Lazăr și îl simțim încă prezent în tot ce a construit — propriu și figurat.
Petru a fost meșter tâmplar în Timișoara, dar nu oricare: specialitatea lui era restaurarea mobilierului vechi. Căpăta de la oameni scaune rupte, dulapuri mâncate de carii, mese cu un picior lipsă, și le întorcea ca noi — sau mai bine.
Spunea: „Nimic care a fost bun odată nu poate deveni definitiv stricat. Are nevoie doar de răbdare și mâini bune."
Am prins și noi, cu toții, ceva din filosofia asta. Ne-a învățat să reparăm lucrurile în loc să le aruncăm. Să avem răbdare. Să prețuim ce a fost înainte de noi.
Astăzi îi aprindem o lumânare și o lucrăm în lemnul atelierului unde și-a petrecut 40 de ani din viață.